Este vârsta independenţei, a energiei debordante şi a curiozităţii. Copilul învaţă despre ceea ce se întâmplă în jurul lui şi investighează atent orice îi iese în cale: de la coşul cu rufe la sertarul cu tacâmuri, toate sunt jucării la fel de interesante.
Devine mai încrezător în forţele proprii şi are propriile idei şi soluţiidespre cum trebuie abordată o situaţie. Căciula şi-o pune invers, iar cuburile le aşează în ordinea dorită şi corectă. Imită orice şi pe oricine, mai ales ceea ce tu sau fratele/soramai mare faceţi. Cuvintele, acţiunile şi sarcinile casnice sunt fascinante şi trebuie încercate, apoirepetate la nesfârşit de micuţ.
Jocurile de construcţie
Jocurile de construcţie de tip lego sau cuburi sunt esenţiale pentru dezvoltarea atenţiei şi concentrării copilului.
La început, lasă-l să construiască ce modele doreşte din aceste cuburi suprapuse sau aranjamente ale pieselor de tip lego. Pe măsură ce creşte, învaţă-l sau încurajează-l să imite modele prestabilite, prezentându-i tu unul sau arătându-i o imagine.
Ai grijă să nu fie complicate, ci să implice suprapunerea a maxim 3-4 cuburi. La această vârstă, micuţul nu are nici răbdarea şi nici aptitudinile necesare să imite modele maicomplicate.
Alătură-i-te la construirea unui tren sau turn. Ei adoră să se joace pe podea, aşa că aşează–te şi tu turceşte şi fii camaradul lui de baza, şi nu un ajutor ocazional.
1. exemplifică-i câteva posibilităţi de construire a obiectului dorit, apoi invită-l să încerce şi el să vadă ce se poate întâmplă
2. combinaţi şi potriviţi forme, mărimi şi culori diferite
3. vorbeşte-i despre ceea ce face şi încurajează-l şi pe el să comunice cu ţine
Colecţionaţi
Găseşte ceva din natură sau de pe lângă casă care stârneşte interesul copilului şi începeţi să -l colecţionaţi, sortati, clasificaţi şi număraţi: pietre mai mari sau conuri de brad ce pot fi găsite în plimbările la marginea pădurilor sau în expediţiile de explorare a naturii pălării, poşete şi ceasuri din material textil maşinuţe sau animăluţe numai bune de sortat poze cu maşini, animale sau jucării din reviste lasă-l să te ajute să sortezi rufele pentru spălat: şosete, pantaloni, tricouri, indeosebi ale lui.
Potriviţi şi grupaţi culorile
Găseşte câteva obiecte de aceeaşi culoare, spune-le clar numele şi invită copilul să găsească şi el un obiect în aceeaşi nuanţă. Copilul învaţă astfel că culorile au denumiri şi căobiectele pot fi grupate. Ei învaţă culorile sortandu-le: roşu cu roşu, albastru cu albastru, spunând şi denumirea culorii în acelaşi timp sortati pe culori alimente precum mere, portocale sau cartofi
aranjaţi cuburile de construcţie după culoarea lor procedati la fel şi cu şosetele sau paiele de băut.
Jucăriile de împins sau de tras cu luminiţe şi muzică
Sunt recomandate pentru a fi introduse în rutina de joacă a copilului de 1-2 anişori>.
Fie că e vorba de animăluţe, cărucioare în miniatură sau de alte lucruri de împins ori tras, permite-i copilului să se distreze şi să încerce să deplaseze aceste jucării. Îi ajutămusculatura să se dezvolte, dar şi sistemul osos, contribuind din plin la dezvoltarea fizică a acestuia.
Cultivă-i simţul ritmului 
Copiii au un simt al ritmului înnăscut, însă tu îi poţi cultivă gustul pentru muzică:1. ascultă muzică de toate genurile: muzică de copii, muzică care îţi place ţie, clasică sau pop
2. încurajează-l să bată din palme, să danseze şi să ţină ritmul muzicii
3. instrumentele cu clape, xylofoanele şi jucăriile muzicale sunt perfecte pentru acuitatea muzicală, alături de oale şi tigăi, bineînţeles
4. spune-i să se mişte când face “pă” sau flutură o eşarfă în semn de “bun rămas”
Pescuit nuci/migdale
Într-un vas, preferabil cu baza antiaderenta, am pus apă şi vreo 8-10 migdale în coajă pe care le aveam rătăcite prin cămară. Merge la fel de bine şi cu nuci. I-am oferit un vas gol şi lingură de paşte sau polonicul. A ţinut-o ocupată vreo 20 de minute, timp în care pescuia migdalele, le punea în vasul gol, apoi le turna înapoi în cel cu apă şi tot aşa.
Potrivirea capacelor
Sunt necesare 3 casolete de forme diferite cu capacele scoase şi un copil care să le potrivească.
Încurajează latura emoţională
Copiii au încă nevoie de un cântec de leagăn şoptit la ureche, îmbrăţişări, sărutări dulci, mai ales când sunt supăraţi sau obosiţi un copil obosit şi mârâit poate fi consolat cu o baie călduţă şi jucării de baie găsiţi cântece numai ale voastre, prilej cu care cântaţi şi va îmbrăţişaţi mângâie-l pe frunte şi cânta-i uşor când nu se poate linişti un animal de companie, adevărat sau doar o varianta pluşată, îl poate ajută să se liniştească şi este o ocazie prin care copilul poate avea grijă de ceva sau cineva.
Jocurile de sortare
Pune-i la dispoziţie jucării care ajută la sortarea după culoare, formă sau mărime şi încurajează-l să le aranjeze conform unuia dintre aceste criterii.
Pune-i la dispoziţie şi nişte recipiente, în care să pună jucăriile sortate în funcţie de criteriul ales. Nu uită să îl înveţi mai întâi cum se practică aceste jocuri şi să airabdarea de a-i repetă continuu regulile.
Contribuie la dezvoltarea dexterităţii şi spiritului de observaţie ale copilului.
Puzzle games
Puzzle de 2-5 piese sunt foarte utile pentru copii. Daniela a scris şi un articol mai detaliat despre primul puzzle al printesei Teia, îl găsiţi aici.
Rostogoleşte-o până la mine
Mingile sunt unele dintre jucăriile preferate ale copiilor. Mingiile care sar mult în sus trebuie ţinute afară, dar mingiile moi pot fi folosite cu succes în casă.
Cel mai bun joc ce implică mingiile este o versiune simplă a “prinde”. Amândoi staţi pe podea, cu faţă unul spre celălalt, cu picioarele despărţite şi labele picioarelor lipite.
Acum puteţi să rostogoliţi mingea înante şi înapoi, unul spre celălalt, fără ca această să depăşească limita picioarelor voastre.
Acest joc este benefic dezvoltării forţei muşchilor braţelor şi coordonării mâna-ochi.
Mai jos adăugăm cîteva activităţi pentru diferite categorii:
Creație
1. Să deseneze cu acuarele, vopsele acrilice, vopsea pentru finger-painting (cu degețelele);
2. Să facă figurine din plastilină, din aluat;
3. Aaplicații din imagini decupate, forme, bucăți rupte etc;
4. Desenul cu pixul, creioanele, cariocile;
5. Să învețe să taie hârtie cu foarfeca pentru copii;
6. Obiecte din materiale naturale (conuri, nuci, pietre);
7. Să contureze forme cu pixul pe hârtie;
8. Lucru manual împreună cu un adult (păpuși textile, păpuși căsuță pentru păpuși, garaje pentru mașini, papier-mache etc.).
Memoria, logica, culori, forme, volum
1. Flash cards și jucării (ce e în plus, ce lipsește, deosebiri, ce a dispărut, ce s-a schimbat, să găsească perechea, să găsească alta similară, să hrănească animalele, să distribuie căsuțele, generalizări etc.);
2. Înșiruire (de margele, zaruri);
3. Domino, imagini tăiate, alegerea formelor;
4. Sistematizarea și gruparea jucăriilor sau cifrelor (după formă, volum, culoare, nuanță, borcane și capace).
Lumea din jur
1. Familia (cine este fiecare persoană, fotografii, povestiri);
2. Animalele, puii animalelor, unde trăiesc, ce mănâncă, ce ne dau, ce sunete scot, cum arată (imagini, prezentări, povești, piese de teatru);
3. Calendarul, condițiile meteo, anotimpurile, zilele săptămânii, sărbătorile
4. Să cultive plante, să hrănească păsările;
5. Lumină și umbră;
6. Prezentarea poveștilor cu ajutorul păpușilor, teatru;
7. Ajutor la treburile casnice: să spele vasele, să dea cu mopul să măture sau să dea cu aspiratorul etc.
8. Obiectele și la ce sunt folosite (hainele, obiectele din casă, de pe stradă);
9. Lucruri opuse (umed-uscat, rece-cald);
10. Transformările (ce se întâmplă cu gheața în apă, cu zahărul în apă). Dizolvarea și amestecarea vopselelor;
11. Planete, cosmos, alți oameni, alte țări, peisaje (munți, râuri) (povestiri, prezentări, imagini);
12. Comunicare, reguli de comportament, vorbitul la telefon, reguli de curtoazie;
13. Măsurători (înălțime, lungime, greutate, volum);
14. Ce este comestibil și ce nu.